De ce a fost necesară lansarea acestui proiect?

Atât pe plan mondial cât și în județul Satu Mare, putem observa dezvoltarea multinaționalelor și acapararea a sectorului pieței alimentare. Ca urmare, micii producători locali nu mai sunt competitivi, iar tendințele consumatorilor lucrează și ele împotriva lor.

Scopul promovării produselor locale este reîntoarcerea la cea mai firească relație de până acum, relația DIRECTĂ dintre producător și consumator. Scopul Asociației este a-i susține pe producătorii locali și produsele lor, consolidarea patriotismului local, contribuind astfel la dezvoltarea economică a județului Satu Mare, la succesul producătorilor locali, fermierilor și familiilor lor.

 

Scopurile proiectului pe termen lung-mediu-scurt

 

Obiectivul principal, pe termen lung este consolidarea producătorilor locali și contribuție în acest fel la dezvoltarea economiei județului Satu Mare. 

Obiective pe termen mediu:

  • Schimbarea tendinței de consum: orientarea spre patriotismul local

  • Creșterea vizibilității, conștientizării și recunoașterii produselor locale. 

Obiective și sarcini pe termen scurt:

  • Înregistrarea mărcii de Produs Sătmărean la nivel național

  • Introducerea Produsului Sătmărean pe piața de consum