×
ARDUD
CAREI
CODRU
FOIENI
OAS
SATU MARE
Numai ridicare personală
TASNAD
TUR

A sosit timpul să cumpărăm Produse Sătmărene!

Vineri, 23 august, în cadrul Zilelor Maghiare Partium, la Casa Paşii din Satu Mare a fost prezentat brandul Produse Sătmărene, respectiv proiectul de conştientizare a cumpărătorilor şi promovarea unei mişcări care îşi propune focalizarea produselor locale de calitate superioară.

Pe lângă iniţiatorii proiectului, au participat la eveniment fermieri locali şi localnici interesaţi de proiect, iar susţinătorul proiectului, Guvernul Ungariei, a fost reprezentat de Brendus Réka, adjunct şef departament în cadrul Secretariatului de Stat pentru Politică Naţională al Oficiului Ungar al Premierului şi Torda Márta din partea Ministerului Agriculturii.

În discursul de deschidere, primarul Kereskényi Gábor a numit crearea mărcii drept un pas revoluţionar care poate fi o armă împotriva „mizeriilor” ajunse pe rafturile magazinelor din cauza globalizării.

„Am fost dintotdeauna mândrii de autenticele produse sătmărene care au marcat identitatea regiunii. Producătorii s-au aliat acum şi din punct de vedere juridic, iar produsele lor, care de altfel, prezintă o adevărată valoare, vor deveni competitive prin acest brand” – a declarat primarul Kereskényi Gábor care, în încheierea discursului său, i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la consumarea produselor sătmărene.

Brendus Réka a citat din bine cunoscutul film maghiar Martotul: „Puţin acru, dar e al nostru.” După care a urmat, fireşte, o corectare instantanee: produsele sătmărene nu sunt nici mai mici, nici mai acre, ci prezintă de o calitate superioară şi sunt mult mai sănătoase decât cele pe care le găsim pe rafturile supermarketurilor. Brandul Produse Sătmărene oferă noi posibilităţi femierilor şi producătorilor sătmăreni.

Pataki Csaba i-a felicitat pe toţi cei care, pe durata a peste doi ani, au lucrat la acest proiect, după care a transmis un mesaj tuturor cumpărătorilor: chiar dacă Produsele Sătmărene sunt mai scumpe, chiar şi cu un leu decât celelalte, merită cumpărate, deoarece acel leu creează, sau poate chiar salvează, un loc de muncă. După părerea sa, produsele brandului Produse Sătmărene şi-ar putea face apariţia şi pe piaţa internaţională deoarece gusturile sătmărene sunt căutate atât de localnicii noştri stabiliţi în străinătate, cât şi de străini. „Calitatea produselor, însă, nu poate să scadă” – a avertizat producătorii.

Deputatul sătmărean Magyar Lóránd, iniţiatorul proiectului Produse Sătmărene, a prezentat brandul. Împreună cu Tóga István, liderul local al grupului de acţiune, au lucrat mai bine de doi ani la crearea mărcii la care s-au alăturat, până în prezent, peste zece producători de vin, miere, apă minerală, dulceaţă, meşteşugari, producători de bere.

Scopul proiectului este de a-i susţine pe producătorii locali şi produsele lor, consolidarea patriotismului local, repectiv popularizarea produselor locale.

Criteriile sunt foarte stricte: cel puţin 60 la sută din materia primă trebuie să fie de origine sătmăreană, respectiv produsele trebuie să fie lipsite de coloranţi şi conservanţi. Aderarea la brand este permisă doar în urma expertizei unei comisii foarte stricte.

Magyar Lóránd a vorbit şi despre imaginea brandului: o siglă de dimensiune mică anunţă apartenenţa produsului la brand. Designul siglei conţine elemente de produse tradiţionale sătmărene (vin, dulceaţă, fructe), un coş şi o inimă.

Planurile pe termen scurt includ lansarea unei campanii de promovare a cumpărăturilor conştiente, amplasarea unor standuri cu produse, respectiv deschiderea unui magazin propriu, propunere salutată şi de Primăria Municipiului Satu Mare.

În continuarea evenimentului, Becze István, reprezentantul Consiliului Judeţean Harghita, şi-a împărtăşit experienţele de peste un deceniu despre brandul Produse Secuieşti, după care producătorii locali au vorbit despre importanţa creării brandului. Evenimentul s-a încheiat cu o masă la care au fost servite, în exclusivitate, produse sătmărene.

Toţi cei care doresc să afle mai multe detalii despre brand sunt inviaţi să acceseze site-ul www.szatmari.ro sau www.satmarean.ro.

Sursă: http://www.informatia-zilei.ro

Așteaptă - Coșul Dvs. se actualizează ...