În județul Satu Mare se produce vin de înaltă calitate, din struguri ecologici, respectând tradiția și moștenirea înaintașilor. Proprietarii Cramei Nachbil aparţin unei familii care a emigrat în anii ’80 în Germania Federală şi care, în 1999, reîntorşi în România, au început să consolideze o podgorie care ajunge astăzi la 20 hectare de la cele 2,5 hectare pe care le avea la început. Crama Nachbil se deosebește în principal datorită practicilor agricole bio, ceea ce îi aduce o certificare specifică în 2014.
Nachbil înseamnă „după deal”, în germană. Aici s-au plantat, în vechime, Furmint, Bacator şi Chasselas. Astăzi, pentru păstrarea amprentei originale, proprietarii îşi asumă reînvierea unor soiuri precum Grunspitz, după ce au fost introduse în cultură Silvaner, Blaufrankisch şi Riesling de Rin.
De altfel, mărturiile istorice relevă faptul că viticultura reprezintă o preocupare străveche a locuitorilor din zona Beltiug, județul Satu Mare. Am putea spune chiar că oricine străbate drumul Satu Mare - Zalău nu poate ignora lumea fermecătoare a dealurilor din Beltiug, mirosul ademenitor al pivniţelor micuţe, precum şi rândurile de vie aliniate, ce se hrănesc în lumina Soarelui.
Conform noii clasificări, Beltiug aparţine acum de zona Dealurilor Sătmarului, fiind renumit dintotdeauna pentru vinurile sale care erau vândute şi în Budapesta şi Viena, la curţile regale ale vremii.
Datorită structurii ferme și acidității, vinul Nachbil se asociază foarte bine cu steak-ul de vițel gătit medium rare, ragu de vită, dar și cu carnea de vânat mare, fripturi de porc sau miel condimentat la grătar. De altfel, acesta este potrivit și momentele în care dorim să facem un cadou rafinat, a cărui valoare crește în timp.